Parteneriat pentru protecția mediului ambiant
Pe 5 iunie 2024, reprezentanții asociației obștești WiSDOM au participat la o sesiune de informare și la semnarea contractelor câștigătoare în cadrul celui de-al treilea apel de concurs al Programului de Granturi Mici (PGM) „Cetățeni activi pentru un mediu sănătos și justiție verde”, desfășurat în cadrul proiectului ”O justiție verde pentru un mediu protejat si comunități durabile în Republica Moldova”, implementat de AO EcoContact, cu suportul Suediei.”
În acest context, AO WiSDOM a fost selectată printre cele patru organizații câștigătoare pentru implementarea proiectului „Reciclarea pentru mediu curat și o economie circulară”, care va fi desfășurat în colaborare cu Primăria municipiului Hîncești.
Proiectul va include activități precum:
-Crearea unui grup de lucru la nivel local.
– Organizarea unui eveniment de consultare publică.
– Procurarea și instalarea tomberoanelor pentru reciclarea deșeurilor din hârtie, carton, sticlă și biodegradabile.
– Identificarea agenților de reciclare.
– Activități de informare și conștientizare a publicului.
Primăria municipiului Hîncești își manifestă ferm intenția de promovare a proiectelor de mediu și întreprinderea tuturor acțiunilor necesare pentru asigurarea protecției mediului înconjurător.